Ultimele dorințe ale lui Nicu Covaci, de pe patul de moarte

Sursă articol: https://adevarul.ro/

„Cenușa să fie împărțită.”

Înainte de a-și da ultima suflare, Nicu Covaci, legendara figură a muzicii rock românești și liderul formației Phoenix, a cerut să fie incinerat. Iar formația Phoenix să-nu și întrerupă activitatea.

Cântărețul Costin Adam, care face parte din trupa fondată în urmă cu mai bine de șase decenii, a spus pentru G4Media că dorința artistului „este litere de lege pentru noi”. 

„Dorința lui Nicu este literă de lege pentru noi. În ultimele sale momente a spus că dorește să continuăm cu Phoenix. Pentru că nu a luptat 62 de ani ca să se piardă Phoenix-ul. Apoi, dorința lui a fost ca cenușa să fie împărțită. Jumătate să fie aruncată în mare, în Spania, iar jumătate să fie pusă lângă cenușa mamei, pe care el o păstra acasă, pe un raft, și care să rămână în România”, a spus Costin Adam, conform sursei citate.

În plus, membrii Phoenix vor fi de luni, 5 august, la Timișoara. De asemenea, partenera de viață a artistului, care se afla în Spania, urmează să ajungă în țară.

Apropiații își vor lua adio de la artist marți, între orele 11.00 – 20.00. Și miercuri, între 9.00 – 17.00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara.

Costin Adam a dezvăluit că va fi organizată o ceremonie religioasă funerară privată. 

În plus, membrii Phoenix și Sorin Stanca, președintele clubului Hells Angels Timișoara, pun la cale o paradă de motociclete de anvergură în amintirea artistului. Acesta era un iubitor al motoarelor.

Amintim faptul că Nicu Covaci, în vârstă de 77 de ani, a fost operat pe creier la data de 22 martie, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Diagnosticul pus de medici a fost „proces expansiv intracranian”, operația fiind o urgență. Intervenția chirurgicală, condusă de echipa renumitului medic neurochirurg Horia Pleș, a durat aproximativ șase ore, în timpul ei fiind extirpată o tumoră de pe creier.

Mihai Balaceanu
Mihai Balaceanu
Născut în anul 1994, Mihai Bălăceanu a absolvit Facultatea de Litere, specializându-se în Comunicare și Relații Publice la Universitatea din București. A debutat în literatură în 2018, câștigând locul al doilea la un concurs de proză scurtă organizat de Revista de povestiri, sub evaluarea Veronicăi D. Niculescu. În 2021, operele sale literare au fost incluse în „Șotron pe zăpadă”, o antologie de povestiri editată de Editura Siono. În prezent, Mihai este SEO Copywriter la o agenție de web design și activează ca autor de recenzii de cărți, editoriale și proză scurtă pentru publicații ca Ficțiunea, Revista Familia și LiterNautica.
web design itexclusiv.ro
Postari fresh